Într-un proiect de plan de salvare a economiei româneşti, publicat pe pagina sa de internet, azi noapte, senatorul PSD Eugen Teodorovici propune parlamentului adoptarea unei legi cu privire la suspendarea plăţii ratelor românilor la credite până la 31 decembrie 2020. Mai mult, el solicită adoptarea în regim de urgenţă a unui plan de amânare cu trei luni a plăţii taxelor şi impozitelor pe muncă.
Proiectul său poartă numele de “plan de salvare economică a României”.
El mai propune suspendarea pe o perioadă de trei luni a plăţilor la utilităţi şi chirii pentru companiile care se ocupă de stocurile medicale.
Fostul ministru al finanţelor din guvernul PSD mai echivalarea carantinei pentru angajaţi ca şi concediu medical.
El mai susţine plata de urgenţă a restanţelor statului către mediul privat, până cel târziu 31 martie 2020.
Deductibilitatea totală a donaţilor făcute de contribuabili pentru prevenirea şi eradicarea COVID-19.
Pentru că IMM-urile sunt motorul economiei, fostul ministru de finanţe propune identificarea unor scheme de ajutor de stat, altele decât cele din prezent.