Marcel Ciolacu a anunțat aseară pe un post de televiziune că se pregătesc procedurile interne pentru organizarea unui Congres PSD care ar putea fi încheiate în două săptămâni.
Întrebat dacă e posibil Congresul şi în perioada de alertă, liderul interimar al PSD a răspuns că se poate face şi online.
„Nu vom intra în alegerile locale fără o conducere legitimată prin vot de către congres. Suntem mai deschiși, nu mai suntem atât de rigizi,” a declarat Marcel Ciolacu, la B1 Tv.
Întrebat cum gândește viitoarea conducere a PSD, Marcel Ciolacu a răspuns: „Cred că urgența mare acum e ceea ce se întâmplă în starea de alertă și programul economic pe care o să îl lansăm și la congres. Nu cred că lumea, acum, e foarte interesată de echipa Congresului PSD”.
Liderul interimar al PSD a mai spus că doreşte ca Eugen Teodorovici să-l concureze. „E și normal să candideze. Bine ar fi să se abțină în spațiul public,” a conchis Ciolacu.