PSD anunță că măsurile de relansare economică vor fi adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului, la pachet cu reforma administrației publice. Liderul social‑democrat Sorin Grindeanu afirmă că decizia a fost luată în coaliție după luni de discuții tensionate, în care PSD a încercat să-l convingă pe premierul Ilie Bolojan să prioritizeze sprijinirea firmelor românești.

Potrivit lui Grindeanu, pachetul economic include facilități fiscale, garanții pentru IMM-uri și stimulente pentru investiții, fiind prezentat drept o „reparație morală” după un an în care ajustarea deficitului bugetar ar fi fost suportată în principal de populație și mediul privat. Social-democrații susțin că reducerea deficitului trebuie să vină din creștere economică, nu din tăieri de investiții, și consideră programul lor drept singura soluție pentru protejarea companiilor românești.

Sorin Grindeanu a făcut marele anunț: „Măsurile PSD de relansare economică vor fi aprobate de Guvern”

„Măsurile PSD de relansare economică vor fi aprobate de Guvern, prin angajarea răspunderii în Parlament, la pachet cu reforma administrației publice! Este o decizie unanimă a Coaliției de guvernare luată după (prea) multe luni în care am făcut eforturi susținute să-l convingem pe prim-ministrul Ilie Bolojan că susținerea firmelor românești reprezintă o prioritate absolută a Guvernului!

Este un gest logic și așteptat de tot mediul de afaceri! Măsurile includ credit fiscal majorat și alte facilități pentru stimularea noilor investiții – garanții pentru IMM-uri, amortizare accelerată, deduceri suplimentare pentru investițiile în cercetare-dezvoltare.

Ce spune Grindeanu despre măsurile de austeritate impuse de Bolojan

În aceeași măsură, reprezintă și un gest de reparație morală după ce, în 2025, tot efortul guvernării de a reduce deficitul bugetar s-a făcut cu eforturile populației și firmelor. Tocmai de aceea, mă aștept ca nimeni din Guvern să nu se laude cu un eventual deficit pe 2025 mai mic decât cel asumat în fața Comisiei Europene! Nu te poți lăuda că ai tăiat de la investiții și ai crescut taxele și impozitele.

 
 

PSD insistă ca deficitul trebuie să fie diminuat ca o urmare firească a unei creșteri economice sănătoase, nu al tăierilor continue de investițiile ce sunt gura de oxigen a mediului de afaceri. De aceea, programul de relansare economică propus de #PSD este soluția firească pentru a proteja și susține companiile românești, aceasta fiind singura garanție a unei dezvoltării sănătoase a economiei noastre!”, a postat social-democratul pe Facebook.

 
 
Articolul precedentGuvernul pregătește reforma administrației publice. Ministrul Dezvoltării: „Acest pachet nu se îndreaptă împotriva contribuabilului de bună credință”
Articolul următorFebruarie, luna decisivă pentru viitorul lui Bolojan. Trebuie să ia deciziile care vor arăta dacă este de partea PNL sau a USR – Toni Neacșu