Nicușor Dan este prezent la summit-ul de la Copenhaga alături de ceilalți lideri europeni. Președintele României a făcut o serie de declarații după ce a întârziat la întâlnire.

Ce a transmis președintele întârziat? Nouă gafă de protocol

„După cum știți, există mai multe programe de finanțare, dar acum ne ducem către un plan de acțiune și asta a fost discuția. Azi o să fie o reuniune a statelor europene în Uniune sau nu cu o adunare plenară și în cadrul ei mai multe discuții: una pe Republica Moldova imediat după alegeri, una pe droguri și una pe dezinformare și pe influență rusă…și în cadrul acestei discuții o să prezint materialul pe care procurorul general l-a prezentat public.”, a transmis Nicușor Dan.

Nicușor Dan: „Vorbim despre dezinformare și influență rusă. Mă duc cu dosarul lui Georgescu în fața liderilor europeni!”

„În afară de asta, o să mai avem întâlniri bilaterale cu prim-miniștrii din Suedia, din Belgia și din Albania. Ăsta e programul zilei. O să prezint și materialul…cel pe care procurorul general l-a prezentat public în urmă cu 3 săptămâni și el ia și finanțarea, ia și încercările cu „gruparea Potra” de a destabiliza, dar cel mai important este partea de influență pe rețelele sociale cu acel mecanism pe care vi l-a prezentat procurorul general cu 3 etape: site care se duce într-un alt site, care aparent este legat de viața curentă, medicină alternativă, în care găsești o știre surpriză pe care, de fapt, dai click și te duci într-un alt site și de acolo te duci într-un site clonă al unei televiziuni…cum e a dumneavoastră sau în orice caz…un site foarte respectabil și se pare că știrea aia chiar e adevărată. Asta este una…și după aceea modul în care opera pe TikTok, astfel încât Georgescu, haștag-ul Georgescu să fie foarte sus în topul mondial.

O să fie o discuție despre ce face fiecare pe partea asta. Este inițiativa noastră.”, a declarat Nicușor Dan.

„A fost o întrebare și acum avem răspunsul. Multă parte din discuția de ieri a fost pe subiectul ăsta. Pentru moment, discutăm de o schiță a unui plan de acțiune. Deci, mai întâi o să avem planul de acțiune și după aceea, eventual, lideri care să coaguleze. Referitor la zidul dronelor, există nuanțe în discuție, dar deja nu mai este o chestiune de vecinătate cu Rusia. Ați văzut evenimente care s-au întâmplat la aeroporturi. Nu am văzut drone care au parcurs din Rusia sau din Belarus până la respectivul aeroport…deci, este o amenințare cu care ne confruntăm în momentul ăsta și chiar dacă au fost nuanțe pe discuția asta…se merge pe conceptul ăsta de zid. Aici a fost o discuție politică care s-a dus în ultima ei parte și pe partea de finanțare. Pe chestiunea operațională sunt miniștrii de Apărare care se întâlnesc mult mai des decât se întâlnesc liderii țărilor.”, a completat Nicușor Dan.

 
Articolul precedentLIBERALUL ADRIAN COZMA: TOATĂ LUMEA AȘTEAPTĂ REFORME ADEVĂRATE. DACĂ PSD ÎNȚELEGE SĂ LE BLOCHEZE, ASTA E PROBLEMA LOR ȘI VOR TREBUI SĂ EXPLICE
Articolul următorȘEDINȚĂ DE GUVERN: TINERII VOR PUTEA PARTICIPA VOLUNTAR LA PROGRAME DE PREGĂTIRE MILITARĂ