Fostul premier și șef al PSD Victor Ponta spune că plecarea lui Dragoș Anastasiu de la guvern nu rezolvă problemele României.  Ponta pune tunurile pe premierul Ilie Bolojan și președintele Nicușor Dan. Ponta spune că prin creșterea taxelor politicienii înfundă Românie în criză și că prin contractele externe pe care le semnează România dă și ea șpagă, la fel ca Dragoș Anastasiu.

”Am zis că vara asta îmi țin părerile pentru mine, dar nu pot cu cazul Anastasiu… Doamne, toți ipocriții, toți incompetenții care ne conduc au rezolvat problema: l-au ars pe rug pe Anastasiu. Nu că nu trebuia să plece. Normal că trebuia să plece, dar noi trăim în țara în care trebuie să faci rău ca să faci bine. Și ei ne fac rău ca să ne fie bine.

Domnul președinte Nicuşor Dan a făcut și el un rău mic: a zis că nu se modifică TVA. Pentru un bine, ca să ne salveze.

Domnul Bolojan a făcut și el un rău. A dat la șefii de la PSD Ministerul Transporturilor, ca să facă bine, să fie PSD-ul cu el. A, stați, împreună, le-au dat la useriști Externe, Apărare, Economie, la niște oameni care n-au absolut nicio treabă nici cu externele, nici cu economia, nici cu apărarea. Au făcut un pic de rău, ca să fie bine, să fie useriștii.

A, și banii de la buget pentru partide. Nu-i frumos, e rău. Dar totuși o să-i dea în continuare, ca să fie bine, să stea partidele fericite.

Opoziția? Le-a dat și lor, la AUR, nu știu, un milion de euro. Ce mai contează un milion de euro? Important e că iau 100 de lei de la pensionari, nu că dau și la opoziție, ca să tacă și opoziția din gură. Dar la UE, la Uniunea Europeană, la doamna Ursula, nu dăm noi România șpagă? Ca să… nu știu de ce, ca să ne vadă că suntem cuminți? La Ucraina, să ne laude domnul Zelenski.

A anunțat ministra noastră de Externe că… luptăm, luptăm, nu ne oprim, decât la Kremlin. Când o să pună doamna Țoiul steagul pe Kremlin. Stați un pic: și la Republica Moldova, ca să îl primească doamna Maia Sandu pe Nicuşor. Dăm și acolo. Tot timpul dăm. Că trebuie să facem rău ca să fie bine.

Trebuie să mărim toate taxele, ca să fie un fel de șpagă că… ne downgradează pentru că nu facem ce trebuie, nu pentru că le-am dat o șpagă. Și tot așa…

Suntem în epoca în care niște ipocriți incompetenți ne fac rău, căci că o să ne fie bine.

Ați înțeles? Pachetul 1 ne face rău. O să ne facă foarte bine după. Voi credeți? Eu nu cred, dar eu sunt de la Toma Necredinciosul.

Așa că haideți. L-au prins pe Anastasiu. Gata? Au arătat ipocriții, ei, care niciodată n-au dat nicio șpagă la nimic, care niciodată n-au sunat niciun doctor, care niciodată n-au întrebat un prieten dacă poate să îi ajute cu copilul la școală, ei, care niciodată nu se bagă în față la coadă. L-au prins pe Anastasiu, de acum sunt sfinți toți. Și dau în continuare șpagă: la Uniunea Europeană, la.. pe cine mai găsesc. La Ucraina, la…

Am văzut acum, cumpărăm de două miliarde și jumătate, cel mai mare contract din istoria Israelului. Foarte bine. Să fie și Israelul mulțumit. Toată lumea mulțumită că ai noștri dau șpagă ca să facă ceva bun după aia.

Doar că aia ceva bun la noi nu mai ajunge. O să ajungă tot la ei. Trebuia să nu zic, dar n-am putut. Am zis.

Să aveți o vară cu TVA mărit și cu pregătiri pentru toamnă”, a spus fostul premier, pe rețeaua de socializare.

Sursa: Realitatea Din PRO

Articolul precedentAUGUSTIN ZEGREAN ÎL CONTRAZICE PE ILIE BOLOJAN: „DREPTURILE DOBÂNDITE NU POT FI ANULATE PRINTR-O LEGE NOUĂ”
Articolul următorNICUȘOR DAN, PRIMA CONFERINȚĂ DUPĂ SCANDALUL PENAL DIN GUVERN ȘI DEMISIA LUI ANASTASIU