Premierul Marcel Ciolacu anunţă că se va întâlni vineri cu reprezentanţii minerilor şi ai nevăzătorilor, pentru a discuta despre modul în care se recalculează pensiile acestora.

“Am aceste două categorii, vineri mă văd cu ei. (…) Mineri şi persoanele cu dizabilităţi, inclusiv nevăzătorii, care sunt 2.500 de persoane în pensie, în acest moment. Am avut întâlnire cu persoanele cu dizabilităţi, am înţeles, am pus-o pe ministra Muncii să îmi găsească soluţiile. Normal că o să le comunic împreună cu Comisia şi voi rezolva această problemă. Am o întâlnire vineri şi cu reprezentanţii minerilor, fiindcă nu li s-a explicat. (…) Ce caută Comisia? Caută de la un stat european să aibă o sustenabilitate pe viitor, să nu mai schimbi regulile jocului, în funcţie de interese electorale. (…) Noi avem şi un istoric. Eu nu mă pot compara cu Germania, cu Italia sau cu Franţa. Eu vin după un comunism de 50 de ani”, a declarat premierul marţi seara, ăntr-o emisiune televizată.

Ciolacu a mai precizat că erorile de recalculare au totalizat “0,01” şi că 95% dintre pensionari, adică 3,8 milioane, au primit o pensie mărită.

“E o mărire a pensiei medie de 650 de lei. E o mărire consistentă. Mai mult: aveai un serviciu de bază, dar mai munceai în alt loc şi acolo ţi se opreau contribuţiile. E pentru prima oară când poţi să te duci cu dovezi pentru aceste contribuţii, care ţi se adaugă la pensie”, a spus el.

Marcel Ciolacu a mai apreciat că ar fi trebuit să comunice pe subiectul pensiilor încă din luna august şi să explice faptul că nu este vorba despre “o mărire tradiţională”, ci despre o “recalculare”, menită să corecteze “inechităţi” vechi de 30 de ani.

“Aceleaşi persoane, pentru aceeaşi muncă, aceiaşi ani de muncă luau venituri diferite. Noi asta am căutat în această lege, dar nu am comunicat. Şi a fost şi o greşeală a mea. (…) Este prima reformă pe care România şi-o asumă. Dacă ne uităm în sondaje, 95% dintre români îşi doresc reformă. (…) Asta înseamnă să aderi la OECD: politicul trebuie extras din aceste teme. Politicul nu mai trebuie să influenţeze în Parlament aceste teme. Salariul minim european trebuie să crească în funcţie de competitivitate, de nivelul de trai, de indicatori. Pensiile trebuie să crească în funcţie de muncă şi de indicatori, de sustenabilitate pe termen lung şi mediu”, a spus premierul.

El a mai anunţat că în şedinţa de guvern va fi corectată o prevedere legislativă referitoare la scutirea de impozit pentru militari şi poliţişti.

“S-a decis în coaliţie că este o lege a PNL-ului în Parlament. Nu am nicio problemă. Zic: \”Faceţi-o în Parlament\”. Nu au făcut-o bine. Asta e. Miercuri, în şedinţa de guvern, o s-o corectez, pentru că am venit cu 3.000 de lei scutirea de impozit. De fapt, nu e de impozit, e CASS-ul de 10%. Şi nu au prins militarii şi poliţiştii. Le-am spus: \”Haideţi să o facem prin guvern. Că-s mai mulţi specialişti\”. \”Nu, avem o lege noi în Parlament\”. Am lăsat-o. O s-o corectez. (…) Impozitarea va fi în funcţie de prag. Se scad cei 3.000 de lei şi la contribuţie fac excepţie pentru militari şi poliţişti, fiindcă aşa e corect”, a precizat Marcel Ciolacu.

AGERPRES

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentKAMALA HARRIS ȘI DONALD TRUMP, FAȚĂ ÎN FAȚĂ ÎNTR-O DEZBATERE APRINSĂ GĂZDUITĂ DE ABC NEWS
Articolul următorMIRCEA GEOANĂ ȘI-A ANUNȚAT CANDIDATURA LA PREZIDENȚIALE