Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a susţinut, joi, că reprezentanţii USR şi unii “colegi” de la PNL transmit în spaţiul public “tot felul de minciuni” pentru a obţine “câteva voturi” de la pensionari.

“Guvernăm cu gândul la binele pensionarilor – impozit zero pentru pensiile sub 3.000 de lei. Pensionarii sunt părinţii şi bunicii noştri pe care trebuie să-i protejăm. PSD face asta prin recalcularea echitabilă a pensiilor şi scutirea de la impozitare a celor până la 3.000 de lei. În schimb, USR şi unii ‘colegi’ de la PNL aruncă în spaţiul public tot felul de minciuni, doar, doar, vor obţine câteva voturi de la pensionari. Le atrag atenţia că este o strategie greşită, pentru că seniorii ştiu cine s-a luptat pentru interesele lor, şi îi îndemn să nu îşi mai bată joc de liniştea oamenilor. În contrast, USR se hrăneşte şi încă supravieţuieşte din vorbărie fără rost. În loc să vină cu soluţii concrete, preferă să atace măsurile bune ale PSD”, a declarat Stănescu, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de PSD.

Potrivit social-democratului, USR “a blocat” prin PNRR creşterea pensiilor pentru mulţi ani, iar acum judecă ce face PSD.

“Pe de altă parte, PNL tot încearcă să-şi atribuie merite care nu îi aparţin. Colegii noştri liberali, în ultimii ani, cât timp au mai fost prin diverse guvernări, au ales mai mereu alte măsuri decât să crească pensiile. Şi mai mult, acum mai şi ameninţă cu dezertarea de la guvernare. Oştenii PNL jonglează între circ şi calcul electoral. Ar fi indicat pentru stabilitatea guvernamentală şi politică a României ca PNL să nu dezerteze şi să ne arunce într-o criză politică. Chiar dacă avem candidaţi separaţi în alegerile prezidenţiale, PSD ţine la România. Nu vom fi de acord ca o răzgândire liberală legată de guvernare să afecteze liniştea socială! Facem în continuare totul ca să menţinem România pe drumul cel bun şi ar fi păcat ca PNL să-şi bată joc de tot ce am construit până acum”, a afirmat Paul Stănescu.

AGERPRES

Articolul precedentFERMIERII ALE CĂROR CULTURI AU FOST DISTRUSE DE SECETĂ VOR PRIMI DESPĂGUBIRI DE LA GUVERN
Articolul următorCIOLACU: “VOM ASIGURA ÎN CONTINUARE, CA PRIORITATE, TOATE INVESTIŢIILE ÎN INFRASTRUCTURA MARE”