Premierul Marcel Ciolacu a declarat despre audierea fostului adjunct al SRI Florian Coldea la DNA că ”lucrurile sunt într-o normalitate”. Șeful guvernului a evitat însă un comentariu direct, afirmând că mai întâi trebuie să se pronunţe magistrații, subliniind că „nu judecăm la televizor oamenii”.

”Nu am comentat niciodată nicio decizie a niciunui magistrat, indiferent dacă vorbim de procuror sau judecător. Eu observ o activitate la Direcţia Naţională de Anticorupţie, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea şi totuşi sunt chemaţi la ore rezonabile, ştiţi că era acel procedeu de a te lua noaptea, ca să fii obosit. Adică lucrurile sunt într-o normalitate. Nu-l cunosc pe domnul general Coldea, l-am văzut întâmplător de maxim două ori în viaţă, nu am avut prilejul. (…) Ce-mi doresc, fără să comentez vreo decizie nici din trecut, nici actuală, îmi doresc să nu mai trăim ce am trăit, pentru că întotdeauna trebuie să existe un echilibru şi anumite instituţii ale statului român au fost folosite într-o perioadă cumva să pară şi să arate alte lucruri”, a afirmat Marcel Ciolacu, joi seară, la un post TV, citat de news.ro.

Generalii Coldea și Dumbravă, audieri maraton la DNA! Avocatul Trăila ar fi făcut înțelegere cu procurorii. Cel puțin un suspect ar putea fi reținut- SURSE

Ciolacu a negat speculația că audierea generalilor Coldea și Dumbravă ar avea o legătură cu campania electorală. 

”Ce anume? Candidează domnul Coldea la ceva? Sunt multe poveşti şi în Bucureşti, şi în spaţiul public. O să aflăm, la un moment dat, tot adevărul, dar înţeleg că nu pentru acest lucru a fost chemat la DNA domnul Coldea. Haideţi să vedem deciziile magistraţilor, despre ce este vorba, nu judecăm la televizor oamenii”, a adăugat Ciolacu.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentPRIMELE IMAGINI cu generalii Coldea, Dumbravă și cu avocatul Doru Trăilă, după 15 ore de audieri maraton la DNA
Articolul următorGabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui gospodar