Ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat marţi, la Parlament, despre măsurile pregătite de Guvern pentru reducerea cheltuielilor, că nu vorbim de o îngheţare a salariilor, ci vorbim de o neintervenţie pe o perioadă limitată.

”Pe o perioadă de câteva luni să nu mai fie intervenţie asupra legii salarizării. Suntem într-un contract cu Banca Mondială. Punem la dispoziţia Băncii Mondiale datele, astfel încât să avem oglinda unde suntem acum şi să ştim ce măsuri să luăm. Deci nu vorbim de o îngheţare a salariilor, ci vorbim de o neintervenţie pe o perioadă limitată”, a spus ministrul Muncii. 

Întrebat dacă mai pot creşte salariile până la finalul anului, Budăi a arătat că este o decizie pe care coaliţia o va lua şi acolo unde este nevoie de o intervenţie.

”Aţi văzut acele echilibrări între sporurile venite din fonduri europene şi PNRR, coaliţia a înţeles şi a intervenit pentru a nu avea scurgeri de personal dintr-o parte în alta, dar nu vorbim de majorarea salariului din lună în lună, pentru că suntem în luna aprilie şi am majorat salariile în luna ianuarie, ci vorbim o neintrervenţie asupra legii salarizării, astfel încât analiza de impact pe care o avem când plecăm în analiza finală pentru a crea noua lege a salarizării să nu fie modificată pe parcurs”, a precizat el. 

 

Despre uneie excepţii la angajărila la stat, Marius Budăi a spus că primele discuţii au fost asupra sistemului de educaţie şi sănătate. ”Acolo vor fi excepţii. Mai mult, vor fi excepţii la persoanele cu dizabilităţi”, a completat el. 

 

Articolul precedentMarcel Ciolacu cere impozitarea progresivă a veniturilor care depășesc salariul președintelui
Articolul următorCARAVANA ANTIMAFIA. Ceasul penalilor ticăie! Anca Alexandrescu și echipa “Culisele Statului Paralel” descind joi în județul Tulcea