Victor Orban a venit în România să-și caute aliați. Premierul Ungariei vrea să reformeze Uniunea Europeană. Este opinia surprinzătoare a consultantului politic, Miron Mitrea, care a atenționat că agenda revizionistă și problema Ținutului Secuiesc au fost ultimele preocupări ale lui liderului maghiar. “Este prima oara când Victor Orban vine în România, nu pentru unguri, ci pentru români. Dacă ne uitam mereu la Ținutul Secuiesc și imnul secuiesc pierdem esența mesajelor. El a venit aici ca să-și caute aliați. A plecat la un război față de UE și un sprijin fățiș față de Rusia și are nevoie de aliați. Știe că nu poate să găsească aliați pentru Rusia și vine cu adevăruri în ceea ce privește Uniunea Europeană: birocrația de la Bruxelles blochează dezvoltarea economică în loc să o sprijine, UE cheltuiește foarte mulți bani degeaba, UE este închistată în a introduce în cultura și școlile noastre problemele de gen, UE este depășită politic, structural și ideologic astăzi. Sunt argumente pe care nu le pot contrazice. Comisia Europeană este blocata și se ocupă de interesele unor grupuri de birocrați și să respecte agenda marilor sponsori. UE trebuie restructurată. Dar aceste idei nu au nicio legătură cu Putin. Ideea lui că din toate aceste motive trebuie să-l lăsăm pe Putin să facă ce vrea în Ucraina este greșită, este banditească. Folosește argumente reale și încearcă să-și găsească susținători inclusiv în România”, a arătat la Realitatea Plus invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii. Democrația și capitalismul s-au mutat în Estul Europei și multe din ideile lui Orban au segmente consistente de susținere în UE, în România. Miron Mitrea a explicat că Victor Orban este într-un conflict cu UE demult de la instituirea condiționării banilor europeni de respectarea statului de drept, pe care l-a apreciat din start drep un mecanism de presiune politică. Este o luptă în desfășurare, iar ceea ce consideră Mitrea drept sigur este că, în cele din urmă, nimeni nu va putea lua gazul unui stat dacă el nu vrea să-l dea. Cu alte cuvinte, în disputa dintre suveranist și birocrația europeană, primul va avea ultimul cuvânt. Miron Mitrea ii da dreptate lui Victor Orban în ceea ce privește UE, dar consideră inadmisibilă susținerea pentru Vladimir Putin și consideră că “în România nu există cineva pregătit să joace cu Victor Orban”.
Sursa: Realitatea Din PSD