Gabriela Firea a adus aminte, sâmbătă, bucureștenilor, că în urmă cu doi ani, inaugura Şoseaua Fabrica de Glucoză. “Nicuşor Dan blochează toată Capitală din cauza incompetenţei pe care o manifestă la conducerea PMB,” mai spune fostul edil.
Firea a mai spus că actualul edil este preocupat doar pe postările de pe internet şi nu are niciun interes sau grijă faţă de cetăţeni.
„În urmă cu doi ani, inauguram Şoseaua Fabrica de Glucoză! Acum, toată Capitala este blocată de un primar general incompetent, fără grijă faţă de cetăţeni şi concentrat doar pe postările de pe Internet. Şantierele, curăţenia, marile lucrări se fac pe teren, nu de la birou în faţa tastaturii. Ce aşteptări poţi avea de la un om fără scrupule, care a ajuns în funcţie prin minciună şi furt. Şoseaua Fabrica de Glucoză este un proiect pe care l-am început de la zero şi pe care l-am finalizat repede. În 2020, când s-a dat drumul circulaţiei mulţi au comentat – na, făcea bine la campania electorală – au măsurat, au numărat, ne-au acuzat, dar şoferii ne-au felicitat. Am reuşit într-un an şi opt luni să transformăm un drum mereu blocat într-o şosea modernă. Le mulţumesc, încă o dată, colegilor mei şi constructorilor care au stat zi şi noapte pe şantier”, a scris Gabriela Firea, sâmbătă pe Facebook.
A readus aminte în timpul mandatului ei a făcut legătura cu A3, facilitând traficul într-o zonă în plină dezvoltare. Aceasta a adăugat că nici după doi ani, lucrările nu au fost complet achitate.