Multă lume se plimbă prin Parcul Carol din București și admiră Mausoleul, ridicat pentru cinstirea eroilor neamului. Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, le amintește cetățenilor că pe locul Mausoleului era înainte Palatul Artelor, demolat după distrugerile din urma cutremurului din 1940.
”Imaginile cu Parcul Carol de odinioară sunt o adevărată capodoperă, iar poveștile din spatele lor sunt nemuritoare.
Tocmai de aceea, dacă vreți să aflați mai multe amănunte despre istoria acestui parc, vă spun că a fost amenajat între 1900 și 1906 pe locul cunoscut la aceea vreme Dealul Trocadero (Dealul Filaretului), după planurile renumitului arhitect peisagist elvețian francez, Eduard Redont și inaugurat în 1906, pentru a sărbători 40 de ani de domnie a Regelui Carol I.
În parc a fost amenajată și o mică grădină zoologică, ce ulterior a fost transferată la Grădina Zoologică Băneasa.
Tot aici, la acea vreme, exista Palatul Artelor, un edificiu în care erau expuse lucrările celor mai valoroși pictori români precum George Demetrescu Mirea, Nicolae Grigorescu sau Theodor Aman.
O capodoperă arhitecturală, Palatul a fost afectat însă de un incendiu puternic în 1938 și apoi de cutremurul din 1940.
Trei ani mai târziu, Palatul a fost demolat, iar în locul său a fost ridicat Mausoleul din Parcul Carol, cel pe care-l putem vedea cu toții astăzi,” scrie Daniel Băluță pe pagina sa de facebook.