Printr-un artificiu legislativ, coaliția aflată la putere vrea să mărească salariile primarilor cu sume între 100-500 de Euro.

Deputatul PSD Adrian Solomon a găsit chichița. a propus un amendament la o lege aflată în vigoare ca salariile primarilor să fie calculate la salariul minim pe economie din 2021, de 2300 de lei și nu la cel de 2.080 lei, din 2019.

În prezent, aleşii vor ca plafonarea să se facă la salariul minim pe economie aflat în plată în 2021, adică 2.300 de lei.

Creşterea salariilor pentru primari ar fi trebuit votată la pachet, săptămâna trecută, dar din cauza unei erori materiale, proiectul trebuie votat din nou.

Cel mai mare salariu de primar îl are cel al Capitalei, în prezent Nicuşor Dan. Acesta îl va avea mărit, dacă legea este promulgată, de la 20.800 (brut) de lei la 23.000 de lei. Aşadar, cu 2.200 de lei în plus. Un primar de municipiu de reşedinţă de judeţ şi un şef de CJ vor avea lefurile mărite de la 18.720 de lei la 20.700 de lei. Un primar de oraş cu peste 100.000 de locuitori are acum un brut de 15.600, iar prin modificări ar ajunge la o leafă de 17.250 de lei. Un primar de comună mai mare, adică de peste 10.000 de locuitori, încasează în prezent 11.440 de lei, dar prin noile modificări ar ajunge la 12.650 de lei. Până şi primarii comunelor de până la 3.000 de locuitori vor trece de la 8.300 la 9.200 de lei.

 

Articolul precedentLUPTA clanurilor interlope, prietene cu Hubert Thuma, pentru administrația locală – Ce jocuri fac în Sectorul 6
Articolul următor”Statul paralel nu-și mai ascunde nici slugile, nici acoperitii, nici civilii cu epoleți!” – susține Codrin Ștefănescu, coordonatorul APP