Secretarul de stat PSD, Cristian Vasilcoiu, de la ministerul muncii, susține că a depus o plângere la poliție, după ce un individ ciudat l-a urmărit și a urcat cu el în lift.

“Acum 24 de ore a existat o situație. Am informat aseară toate instituțiile și persoanele cu atribuții în domeniu. A trecut o zi degeaba. Cum nu am primit niciun răspuns, redau mesajul transmis și pozele:

M-a urmărit acest domn in mod agresiv în jurul orei 22.00 (joi, 24 martie), s-a dat jos dintr-o masina aflată in spatele taxiului care m-a lăsat la bloc, a prins usa deschisă după mine, a intrat in lift, când l-am întrebat la ce etaj merge a zis ca la același ca și mine, i-a sunat telefonul, am prins doar ceva de gen “o sa sun eu la inspectorat după, nu pot face acum raport provizoriu”, am ajuns la mine la usa, am deschis usa, a închis telefonul și m-a întrebat dacă ii pot spune câți copii locuiesc in bloc. I-am spus ca sun la 112, se uita peste mine in casa și vedea in bucatarie unde erau soția și fiicele mele. Când am zis de 112 s-a speriat și a plecat, pe scări, de la etajul 10, unde stau. Am văzut întâmplator numărul mașinii (pe drum și ca defect profesional de ziarist), dar nu l-am reținut integral, SUV negru, ceva cu SMT.

P.S.: In ultima campanie mi-a pus la Craiova un interlop cuțitul la gât. Am stat toata noaptea sa dau declarații, să scriu plângeri, i-am scris și numele in plângere, am avut și martor, nici pana azi nu l-au întrebat de vorba. Am și scris atunci. Eu la 112 nu mai sun de atunci, că pierd vremea degeaba!

Revenind, eu sunt nimeni de nicăieri, dar sunt curios ce vor face instituțiile abilitate în caz de, Doamne ferește, situații mai grave, cu demnitari importanți! Că doar există un conflict la graniță!

AH, ÎN CAZ CĂ NU VĂ PRINDEȚI, încă, o să vrea să mă demită pe mine! Ceea ce mă lasă rece, că tot Vasilcoiu mă cheamă, asa cum am scris în status-ul anterior!”, a scris Cristian Vasilcoiu, pe pagina sa de facebook.

 

Articolul precedent“Băsescu scotea sute de milioane de Euro din țară,” susține un fost apropiat al său
Articolul următorCodrin Ștefănescu: Măi, deontologilor!