Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi, a vorbit, în emisiunea „Legile Puterii”, despre majorarea pensiilor.
„Cronologia evenimentelor este întâi majorarea și ulterior acel sprijin. Atunci când pui un prag valoric, tot timpul vor fi unii extrem de mulțumiți și alții care vor fi dezamăgiți. Nu poți să implementezi o măsură si noi tot timpul am vorbit sa ii ajutam pe cei cu venituri mici, asta este esenta social-democratiei. O majorare diferențiată a pensiilor în sistemul nostru de pensii este neconstuțională și atunci trebuie să găsești măsuri. Eu vreau să mulțumesc public Coaliției actuale că a acceptat PSD negociat și impus de Marcel Ciolacu, exact pentru oamenii cu venituri mici, pentru că ei sunt cei mai necăjiți în fața valului de scumpiri.
Putem înlătura aceste inechități aplicând Legea nr. 127. Nu este indexare, este doar o majorare a valorii punctului de pensie. Sistemul nostru de pensii din România este bazat pe punct de pensie și contributivitate, și de aceea am fost obligați de realitățile economice. În momentul în care vom ajunge să implemetăm în totalitate legea pensiilor, vom ajunge să rezolvăm aceste inechități și să discutam într-adevăr de contributivitate.
Noi trebuie să regândim acest PNRR cu Comisia Eurpeană, pentru că 9,4% a fost trecut, din punctul meu de vedere, din burtă”, a declarat ministrul Muncii, joi seară, în emisiunea „Legile Puterii”.
Sursa: Realitatea de Bucuresti