Liderul Pro România îl apostrofează pe premierul Florin Cîțu care a anunțat că, datorită intervenției sale, două dintre victimele de la Petromidia vor fi transferate în străinătate.
Victor Ponta readuce subiectul Colectiv în actualitate și insinuează că și-a dat demisia degeaba, deoarece de la acel moment, în 2015, până în prezent, România nu s-a pregătit pentru salvarea marilor arși.
„Cuuum? Doua persoane cu arsuri NU pot fi tratate in Romania si le trimite Dl Citu in strainatate?
La 6 ani dupa ce ati cerut demisia Guvernului ca nu a asigurat tratament imediat pentru sutele de victime de la “Colectiv”?
Dupa ce a venit Guvernul “Ciolos” si “Salvatorul” Vlad Voiculescu a fost de doua ori ministru si a facut un film?
Dupa ce ati facut dosar penal medicilor de la Urgenta ca aveau prea putine paturi pentru arsi?
Dupa ce ati trimis tot in strainatate medicul cu arsuri dupa tragedia de la Piatra Neamt ?
Dupa aproape doi ani de Guvern PNL?
Ok – imi dau eu demisia ca nu au facut Ciolos, Voiculescu si PNL nimic pentru tratarea in Romania a persoanelor cu arsuri! Ba da – au facut ceva : si-au batut joc de voi! Merita sa ii votati din nou!”, a transmis Ponta prin intermediul rețelelor sociale.
Sursa: Realitatea Din PSD